De ce ne este greu în căsnicie?
Deoarece căsnicia este o treabă de adulți.
Ori, la nivel inconștient adesea ne dorim să rămânem copii.
Odată regresați la starea de copil, pretindem partenerului de cuplu să fie părintele ideal pe care nu l-am avut niciodată.
Un părinte ideal, care să ne iubească necondiționat. Un părinte care să ne răsfețe, care să nu ne reproșeze nimic și care să nu aștepte nimic de la noi.
Hai să recunoaștem: există momente în care cu toții ne dorim asta.
Uneori suntem înclinați să credem că fericirea este ceva ce aparține copilăriei și nu vârstei adulte. Mai ales atunci când adulții din viața noastră nu ne-au oferit un model de viață fericită și împlinită.
Prin urmare, suntem tentați să rămânem copii (ca să fim fericiți)… dar căsnicia nu este pentru copii!
Fiind o treabă de adulți, căsnicia presupune responsabilități, precum și o capacitate antrenată de a duce aceste responsabilități.
Dând de greu, gândul de a renunța la relația de cuplu și de a pleaca într-o nouă căutare a părintelui ideal apare repede.
Tânjim după o poveste de iubire ideală, plenară și specială. Și suferim când viața de cuplu, traiul în comun aduc elemente de realitate care ne contrazic așteptările și fanteziile despre iubire.
Responsabilități precum cine spală vasele și cine se ocupă de mașină, responsabilități legate de cum se împart și cum se cheltuie banii, cine duce azi copiii la înot, la engleză sau matematică… sunt trăite ca “love killers”.
“Asta nu e viață. Nu ziceau The Beatles că all you need is love?”
Poate că The Beatles au zis asta, dar Aaron Beck, fondatorul terapiei cognitive a spus că iubirea nu este de ajuns. Și a scris o carte întreagă despre asta.
Există o iubire romantică și o iubire matură (nu se exclud una pe alta), iar căsnicia se bazează pe cea matură.
Căsnicia este dificilă pentru că ea implică un proces de maturizare, exact așa cum un job implică un proces de maturizare.
Într-o profesie, într-o organizație, la un job, cei care evoluează sunt cei care își asumă responsabilități.
Evoluția este strâns legată de asumarea de responsabilități.
Este greu să ne imaginăm o persoană evoluată care este în același timp și exasperant de infantilă.
În viață, apar inevitabil situații frustrante, situații marcate de incertitudine, crize. Toate acestea necesită eforturi de adaptare.
Există o fericire a vârstei adulte. Ea este rezultatul acestor eforturi reușite de adaptare.
Căsnicia este o treabă de adulți.
Când cei doi parteneri devin adulți, când renunțăm la atitudinile infantile și le adoptăm pe cele mature, și în căsnicie lucrurile încep să meargă bine.
_____________
P.S. Disclaimer: Aceasta este o postare despre căsniciile suficient de bune. Nu se referă la cuplurile dominate de abuzuri, violență domestică etc
P.P.S. În toate cuplurile apar momente de regresie la starea de copil și ele pot constitui un deliciu. Dar este reasigurator să știi că poți să revii la starea de adult după voie.
În plus, să nu idealizăm starea de copil. Ea nu înseamnă doar fericire, ci vine la pachet cu alte 2 elemente generatoare de suferință: dependența și neputința.
P.P.P.S. Păstrând analogia cu zona de business, nu ne alegem un partener de business pentru că spune bancuri bune și este haios la petreceri. Altele sunt criteriile după care ar fi înțelept să operăm.
Merită deci să ne întrebăm: cum ar arăta “fișa postului” partenerului de cuplu dorit?